
UPW Birmingham 2023 – Unleash the Power Within cu Tony Robbins, o experiență care mi-a schimbat perspectiva asupra vieții și m-a încărcat cu o doză sănătoasă de motivație. Tot ce am trăit acolo a fost atât de intens încât, am avut nevoie de mai bine de o săptămână să pot să îmi aștern gândurile pe hârtie.

Înainte să particip la acest eveniment, numele lui Tony Robbins mi-era vag cunoscut. Poate am văzut câteva citate sau videoclipuri cu el pe rețelele de socializare, la fel ca și tine, dar nu aveam habar de puterea și influența lui în lumea dezvoltării personale. Recunosc că în mintea mea mă întrebam ce se întâmplă la Unleash the Power Within de, în fiecare an, se strâng mii de oameni. Care-i faza? Ce melodii se cântă? Ce scheme de dans face de are atât de mulți fani? 😅
Totul s-a schimbat când prietena mea dragă, Theona Balan, m-a provocat să descopăr ce se ascunde în spatele acestui nume faimos. Cu inima deschisă către oportunități noi și dorința de a-mi explora limitele, am acceptat provocarea și m-am înscris la Unleash the Power Within cu Tony Robbins.

În ziua evenimentului, am intrat într-o sală uriașă, unde am fost întâmpinați de o bucurie și energie contagioasă. Toată lumea părea să vibreze cu entuziasm și nerăbdare să înceapă călătoria cu Tony Robbins. Totul părea atât de surprinzător și captivant, încât am simțit cum curiozitatea mea începe să crească, pentru că, recunosc, voiam să înțeleg o dată pentru totdeauna cine este Tony Robbins și de ce peste 12.000 de oameni din toate colțurile lumii au venit să îl asculte.
Începând cu primele discursuri ale lui Tony, am fost pur și simplu fascinată de puterea și carisma sa. Cuvintele sale mi-au pătruns direct în suflet și mi-au deschis ochii către o nouă perspectivă asupra vieții. Am înțeles că Tony nu este doar un speaker motivațional obișnuit, ci un adevărat maestru al dezvoltării personale, care a schimbat viețile a milioane de oameni în întreaga lume.
Pe măsură ce evenimentul avansa, am descoperit că puterea interioară pe care o deținem este mult mai mare decât ne-am imaginat vreodată. Tony ne-a îndemnat să ne depășim limitele, să ne explorăm resursele interioare și să acționăm cu hotărâre și curaj în direcția visurilor noastre.
Ziua 1 a fost dedicată eliberării noastre de credințele limitative, explorării puterii minții noastre și atingerii potențialului nostru real. Cu ajutorul exercițiilor intense și captivante, Tony ne-a călăuzit spre depășirea temerilor și privirea altfel la perspectivele noastre. Momentul culminant l-a reprezentat, însă, experiența mersului pe cărbuni încinși. Inițial, am fost sceptică și am avut temeri, dar am ales să-mi depășesc frica și să intru în această provocare cu mintea și inima deschise. Când am pus piciorul pe cărbuni, am simțit o conexiune profundă cu forța interioară pe care o dețin și cu capacitatea mea de a înfrunta orice obstacol în viață.
A doua zi ne-a purtat în lumea artei stăpânirii emoțiilor. Tony ne-a învățat să ne asumăm controlul asupra vieții noastre prin înțelegerea forțelor care stau în spatele emoțiilor noastre. Am învățat tehnici puternice pentru a schimba stările emoționale și a înlocui modelele negative cu cele înaripate. Cu mintea limpede și cu obiective clare în fața noastră, am înțeles că trecutul nu ne definește viitorul, ci noi suntem cei care creăm viața pe care o dorim.
A treia zi a UPW a fost despre puterea transformării. Sub îndrumarea inspirațională a lui Tony, am fost încurajați să adoptăm o atitudine de creștere continuă și să ne ridicăm standardele în toate aspectele vieții noastre. Principiile de bază ale unei vieți vitale au devenit harta noastră de rută pentru a debloca potențialul nostru real și a construi schimbări pozitive durabile.
Ultima zi a fost o explozie de energie, bucurie și inspirație. Tony ne-a împărtășit povești captivante și lecții de viață care ne-au amintit că putem trăi cu pasiune și scop. Cu inimile pline de recunoștință, ne-am propus să oferim înapoi și să contribuim la binele celor din jurul nostru. Evenimentul s-a încheiat cu o celebrare emoționantă, un moment de conexiune profundă cu ceilalți participanți și o hotărâre de neclintit de a duce mai departe învățăturile și inspirația dobândite.
Dacă există ceva ce am învățat în cele 4 zile de la Tony Robbins, este că suntem stăpânii propriului nostru destin. Puterea de a deveni cea mai bună versiune a noastra stă chiar în mâinile noastre, iar odată ce ne deschidem inimile și mințile către această realitate, posibilitățile sunt nelimitate.
Experiența mea la Unleash the Power Within a fost una cu adevărat transformațională. Așa cum ți-am spus încă de la început, impactul întregului eveniment a fost atât de puternic, încât am avut nevoie de câteva zile bune să interiorizez ceea ce s-a întâmplat. Să fiu sinceră, încă mai procesez toate informațiile pe care le-am primit. Este o experiență pe care o recomand cel puțin o dată în viață. Sunt recunoscătoare că am fost acolo.
Trebuie să îți spun că am fost plăcut surprinsă să aflu că în sală au fost peste 300 de români. Sunt fericită de această nouă direcție a cunoașterii și dezvoltării personale spre care ne îndreptăm. Acolo, m-am întâlnit cu Vasile Lup, cel care ne-a învățat cum să atragem bogăție în viața noastră, în seminarul inspirațional organizat de ENERGY Business Events la Dublin.

Cu această ocazie minunată, m-am conectat și cu Mirela Retegan. Împreună cu ea, am pus la cale un super eveniment pe care îl vom anunța în curând, așa că te sfătuiesc să stai cu ochii pe noi 🙂

Nu trebuie să crezi pe cuvânt tot ce ți-am împărtășit, așa că îți recomand și ție să mergi la evenimentul următor pentru a simți pe propria persoană puterea lui Tony. Mie mi-a plăcut atât de mult Unleash the Power Within încât, ce crezi, MERG ȘI LA ANUL!
Îți las și linkul de înscriere https://go.greator.com/upweurope2024/ . Consideră că nu ai ajuns întâmplător să citești acest articol.

Închei cu un citat memorabil de la Tony Robbins:
“Calitatea vieții tale este direct proporțională cu calitatea întrebărilor pe care ți le pui”.
Așadar, pune-ți întrebări puternice, acționează cu hotărâre și lasă-te inspirat de fiecare experiență pe care o trăiești. Viața îți poate deveni cu adevărat extraordinară, iar transformarea personală este cheia către succes și împlinire!
